„Cum mă calmez atunci când cel mic mă frustrează maxim?” Este o întrebare pe care și-o pune orice părinte conștient de faptul că țipatul la cel mic nu aduce nimic bun.
Hai să vedem ce putem face în astfel de situații!
„Crizele de furie ale celor mici pot fi enervante şi îngrozitoare, însă fac parte din copilărie şi sunt etape în dezvoltarea acestora” spune Ray Levy. Fiecare părinte se confruntă cu situaţii în care copilul devine de-a dreptul enervant. Cere cu insisitenţă ceva care nu poate fi oferit în momentul re – spectiv, pleacă şi nu îl mai găseşi sau face o criză de nervi care pare că nu se încheie. Ce anume declanşează aceste crize de nervi? Copilul are tendinţa să se revolte atunci când aşteptările lui nu sunt realizate, când caută atenţie sau e obosit, îi este foame sau nu se simte confortabil, nu obține ce îşi doreşte, nu poate face ceea ce îşi doreşte etc. O altă situație frustrantă cu care se confruntă cei mici este marea nevoie pentru autonomie. Copiii îşi doresc să fie independenţi şi să aibă un oarecare control asupra mediului din jurul lor. Copilul mic crede că întreaga lume se învârte în jurul lui, că merită totul, chiar în momentul în care îşi doreşte ceva. Orice limită sau orice lucru care i se refuză, el îl percepe ca fiind ceva nedrept deoarece nu ştie să aştepte, pentru că nu are noţiunea timpului și nici capacitatea de a înțelege nevoile celorlalţi. Copilul nu înţelege de ce nu primeşte ce îşi doreşte în momentul acela. El nu are uneltele necesare pentru a elimina, diminua sau a tolera frustrarea. Nivelul mic de toleranţă la stres al copiilor se datorează credinţelor iraţionale şi a aşteptărilor nerealiste despre cum ar trebui să fie lumea. Dacă în prima perioadă din viaţă, furia se manifestă în momentele de nesatisfacere a nevoilor sale (foame, oboseală, disconfort fizic, lipsa familiarităţii: confruntarea cu persoane şi situaţii noi, spaţii aglomerate, zgomote puternice), în perioada următoare, după aproximativ doi ani, copilul este solicitat într-o mai mare măsură să se supună regulilor, ceea ce îi poate provoca frustrare şi furie. Dragi părinți, nu uitați că în copilărie învăţăm să tolerăm frustrarea. Este important să avem toleranţă la frustrare deoarece este inevitabilă la un moment dat în viață. Nu poţi să o eviţi, dar poţi să înveţi să o gestionezi şi să o depăşeşti. Toleranţa scăzută în faţa frustrării este un răspuns dezadaptativ.
Ce avem de făcut?
Psihologii spun că nici pedeapsa și nici supraprotecţia copilului nu ajută la ridicarea pragu – lui de rezistență la frustrare. Pedeapsa provoacă reacţia negativă în faţa frustrării, ea fiind un puter – nic activator al acestui sentiment, iar supraprotecţia nu-i oferă copilului şansa de a învăţa cum să facă faţă situațiilor frustrante. Nu uitaţi că fiecare copil este diferit şi copiii se manifestă diferit în perioade de timp diferite, în funcţie de caracteristicile diferitelor grupe de vârstă și medii de viaţă. Dezvoltarea ființei umane este un proces complex. Omul se adaptează și se integrează în mediul său de viață, întâmpinând un continuum de influenţe şi interacţiuni, de facilitatori şi bariere, fiecare persoană reacţionând și dezvoltându-se în funcție de oportunitățile sale de învăţare. Stimularea şi sprijinul de care fiecare copil are nevoie pe parcursul dezvoltării sale depind de felul în care adulţii percep, înţeleg şi comunică cu acesta.
Nu e rău să își apere punctul de vedere de mic, dar trebuie să îl înveți să îl susțină prin vorbe și atitudini, nu cu puterea pumnului.
Cele mai comune probleme compor – tamentale în cazul copiilor sunt crizele de nervi, când îşi exprimă fu – ria trântindu-se pe jos, ţipând, lovind sau fo – losind cuvinte nepotrivite. Aceste crize de furie apar mai ales la copiii care nu reuşesc să-şi exprime în cuvinte frustrările. În astfel de situaţii, mulţi părinţi simt că ei înșişi sunt pe punctul de a ceda nervos.
FĂRĂ PEDEPSE FIZICE! Pedepsele fizice sunt absolut interzise. Ele transmit co – pilului mesajul că violenţa este o modalitate de a rezolva problemele, acceptată şi practicată în familie, că cel care are putere fizică poate să-l abuzeze pe cel mai slab.
Ia atitudine la timp
Când apare comportamentul agresiv al copilului, trebuie să iei măsuri preventive şi terapeutice de corectare a acestuia. În caz contrar, copilului îi vor lipsi, mai târziu, abilitaţile social-emoţionale cu aju – torul cărora să construiască relaţii şi să se integreze în grup. Când copilului nu îi este acordată atenţia necesară la primele semne ale agresivităţii, el poate fi respins de cei de aceaşi vârstă cu el şi se poate simţi izolat social, având în acelaşi timp şi eşecuri școlare. Astfel, el îşi caută susţinerea printre copiii care prezintă aceleaşi manifestări problematice ca şi el, îl acceptă şi-i întăresc şi mai mult agresivitatea, intrând într-un cerc vicios din care cu greu mai poate ieși.
Tu ești primul său exemplu
Copilul deprinde abilităţi sociale doar prin exerciţiu şi expunere şi are nevoie de îndrumarea adultului pentru a evolua social. Cel mai bun exemplu de comportament frumos trebuie să fie însuși părintele. Copilul vede în părinți mult mai mult decât persoanele care îl hrănesc și îmbracă, vede modele. Cel mic caută în noi un exemplu prin care să-și poată controla impulsurile. De aceea voi, părinţii, aveți un rol foarte important în modelarea comportamentului celui mic – dacă voi faceți crize de furie, copiii vor fi înclinaţi să facă la fel. Dacă copilul tău nu se poate calma, îndepărtează-l de factorul care îi declanşează disconfortul. Veţi vorbi despre ceea ce s-a întâmplat atunci când copilul se va calma. Dacă îți este imposibil fizic să-l iei de la locul în care îşi manifestă furia, atunci îndepartează-te de copil. În acest mod îi vei transmite mesajul că îți vei îndrepta atenția asupra lui atunci când se calmează. Copilul va înțelege că este responsabilitatea lui să se liniștească.
Comunicarea este cheia
Învață copilul că manifestarea agresivă a furiei este un lucru rău. În primul rând, trebuie încurajată comunicarea, explicându-le copiilor efectele nega – tive ale acţiunilor violente. Acest lucru trebuie să se întâmple de fiecare dată când îți surprinzi copilul făcând crize de furie. Încearcă să înţelegi care este cauza furiei lui, apoi încearcă să o elimini. Discută cu învățătoarea/ profesorii copilului dacă el se simte timorat sau dacă rămâne în urmă la școală. Și supraveghează cu atenţie tipul de programe pe care le vizionează la televizor sau jocurile pe care le joacă (la calculator, pe telefon, cu alți copii etc). Important este să observi copilul când are o conduită pozitivă şi apoi să-l lauzi pentru acest lucru. Toate abordările trebuie să fie realizate cu mult calm şi răbdare. Progresele se vor obţine treptat, cu condiţia să fii consecventă în atitudinea faţă de copii.
Recunoaște limitările copilului tău
Acest lucru se referă la a știi când să părăsești o situație vulnerabilă sau să alegi să-i distragi atenția cu o altă activitate pentru a-l îndepărta de situaţia frustrantă. Trebuie să fii atentă la starea copilului: dacă este bolnav, flămând, obosit sau supra-stimulat, respectă-i starea și dispoziția în care se află și antrenează-l în activități ușoare, în care furia are mai puține șanse de apariție. În cazul copilului mai mare, care vorbește și se exprimă bine, vorbește deschis despre situațiile care îl înfurie pentru a descoperi care este sursa reacţiilor lui agresive și căutați împreună soluțiie pen – tru a evita comportamentele inadecvate. Astfel vei şti cum să intervii pentru a rezolva cu succes problema.
AJUTĂ-L SĂ-ȘI SCHIMBE COMPORTAMENTUL: Același comportament poate fi interpretat în mod diferit și, în funcție de această interpretare, o să ai o anumită reacție față de cel mic. Încearcă să descoperi care e motivul real pentru care reacționează într-un anume mod și nu ezita să discuți cu el despre aceasta, atunci când e posibil.
Și dacă este furios tot timpul?
Dacă copilul are un comportament furios în orice situaţie, atunci această conduită poate avea altă semnificaţie: atragerea atenţiei părinţilor ocupaţi, dorinţa de a depăşi o stimă de sine scăzută, tensiunea sau chiar violenţa familială, pe care o percepe şi pe care o exprimă prin furie. În cazul în care furia copilului îşi menţine nivelul ridicat, discută cu pediatrul sau cu un pshilolog. Încearcă să descoperi împreună cu specialistul, educatorul sau consilierul școlar care sunt evenimentele și traumele care au contribuit la apariția furiei. Specialiştii consideră că în această situaţie este necesară o consiliere a părinţilor şi a familiei, ştiut fiind că furia copiilor este condiționată de mediul în care trăiesc.
Regulile de conduită Politețea și respectarea unor reguli de comportament sunt deprinderi care se formează în copilărie și de care ești răspunzător, ca părinte. Poți învăța copilul regulile de conduită, în primul rând respectându-le tu însăţi, fiind un model pentru el. Transmite-i-le prin joc, sub formă de poveste, jucând roluri sau prezentându-le și explicându-i la ce folosesc și arătându-i ce beneficii poate obține sau ce părere pot avea ceilalți văzând cum se comportă.
Articol apărut în revista Mami, iunie 2018
Psiholog Raluca Tita
