Psihologul este o resursă pentru echilibrul oricărei familii, iar suportul de tip psihologic este în primul rând un demers educaţional. Toţi părinţii ar trebui să solicite psihologului informaţii legate de evoluţia emoţională şi cognitivă a copilului încă din primii doi ani de viaţă ai acestuia.
Se știe că bazele personalităţii se pun în copilărie. Este important ca părinţii să fie atenţi încă de la primele semne ale problemelor emoţionale si comportamentale pe care le afişează copiii. Cu cât sunt rezolve mai devreme problemele, cu atât va fi mai sigur ca acestea nu se vor transforma în tulburări de personalitate care îi pot creea copilului grave tulburări de dezvoltare.
Studiile spun că unul din cinci copii prezintă la un moment dat în viaţă o problemă de sănătate emoţională şi/sau comportamentală. Din păcate, se întâmplă foarte rar ca un părinte să consulte un psiholog doar pentru a identifica resursele propriului copil şi a învăţa cum anume ar trebui să se comporte şi ce mesaje ar trebui să transmită pentru a creşte un copil sănătos, echilibrat, autonom şi sigur pe sine.
Cel mai adesea, părinţii merg la psiholog când sunt copleşiţi de dificultăţile pe care le observă în relaţia cu copiii.
Trebuie avut in vedere faptul că, deciziile pe care le iau parinții, în legatură cu educația copiilor, convingerile lor despre ceea ce e bine sau rău în comportamentul copilului, sunt determinate de valorile personale, ale familiei şi ale comunităţii în care trăiesc.
Uneori, stilul în care este crescut copilul îngreunează adaptarea acestuia, dacă îi provoacă stări de disconfort.
Pentru a face diferența între comportamentul normal sau nu al copilului, părinții trebuie să învețe noțiuni elementare de psihologia copilului.
Astfel, ei trebuie sa stie ca activitatea de bază a copilului, indiferent de vârstă, este jocul si faptul ca, gândirea copilului se dezvoltă în fiecare moment, de la naştere, atunci când se mişcă, când atinge lucruri din mediul său, când este atins, când priveşte în jurul său sau când i se vorbeşte.
Pentru a stimula dezvoltarea gândirii copilului, ar fi bine să ții seama de următoarele principii:
Nu toți copiii se dezvoltă în același ritm și în același fel, de aceea nu trebuie comparaţi cu alţi copii de aceeaşi vârstă. Copilul mic are nevoie să-i acorzi mult timp, atenție și să faceţi împreună multe activități. Dezvoltarea gândirii se realizează continuu și e greu de observat trecerea de la o etapă la alta. Copilul își dezvoltă inteligența doar dacă interacționează cât mai mult cu cei din jurul lui, de la care învață lucruri noi. În primii ani de viață, copilul învață prin joc, cu sprijinul constant al adultului care îi dirijează atenția, mişcările şi acţiunile.În îndrumarea copilului, atrage-i atenția către sarcină, împarte-o pe pași mai mici, explică-i și arată-i cum se face. Copilul învață trecând de la simplu la complex, de la concret la abstract
Atașamentul influențează modul copilului de a interacţiona cu ceilalți și de a stabili relații, iar temperamentul influenţează intensitatea cu care copiii exprimă ceea ce simt.
Ca părinte, este extrem de important să observi în permanență copilul și să discuți cu el despre cum comunică, cum gândește, cum relaționează cu ceilalți, ce face, ce preferințe are, unde întâmpină dificultăți, ce probleme au apărut în viața lui, cum îl văd ceilalți. Atunci când dorești să verifici dacă copilul a învățat un comportament sau îți propui să modifici un comportament nedorit, este important să observi situațiile în care se manifestă acel comportament la copil, cât de des se întâmplă, cine este în preajma lui atunci și cum se simte.
Părintele trebuie să înțeleagă faptul că sarcinile educaționale trebuie să fie adecvate vârstei și capacităților copilului.
Exemple de Comportamente care ar trebui sa declanseze semnalul ca ceva nu este în ordine
Gelozia: este asociată cu starea de nesiguranță care poate determina traume care să se manifeste o lungă perioadă de timp.
Inadaptarea copilului la un mediu nou: pentru buna adaptare a copilului, contează foarte mult calitatea interacțiunilor intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre părinți, dintre aceștia și copil, ele având o influență puternică asupra pregătirii psihologice a copilului pentru intrarea în colectivitate.
Odata cu intrarea în colectivitate, copilul trebuie să învețe comportamente noi.
Este o etapă provocatoare pentru copil, cu responsabilităţi diferite de cele trăite până atunci. I se cere să depună efort intelectual susţinut, aşadar e nevoie de atenția părinților,în primul rând să-l ajute să se organizeze pentru a putea face faţă cu succes noilor cerinţe. Adaptarea copilului la noul mediu necesită eforturi, atât din partea copilului, cât și a părinților.
Copilul are un comportament agresiv. Ca părunte, trebuie să încearci să descoperi care e motivul real pentru care el reacționează într-un anume mod și nu ezita să discuți cu el despre aceasta, atunci când e posibil.
Este timid. Timiditatea reprezintă o barieră psihologică în relaționarea interpersonală, te oprește să te exprimi, să arăți ceea ce ești și să comunici ceea ce dorești.
Frica: copiii nu gândesc precum adulții, astfel încât, chiar dacă ți se pare ceva caraghios, nu glumi despre această frică. Nu reacționa exagerat, riști ca reacția ta să crească frica copilului.
Frica de separare: copilul poate plânge la plecarea părinților, poate refuza să stea cu alte persoane decât părinții, poate fi foarte furios când părinții pleacă.
Frica de întuneric: copilul poate cere o lumină de veghe chiar și până la vârsta de 8-9 ani.
Frica de zgomote puternice: copilului mic se poate speria de zgomotul făcut de aspirator, de uscătorul de păr, de claxoane.
Frica de diverse animale sau insecte, Frica de medici, Frica de școală/refuzul școlar.
Lipsa stimei de sine se referă la emoțiile pe care copilul le simte față de propria persoană.Copilul cu stima de sine crescută este mai relaxat și mai încrezător, se implică mai mult în activități, cooperează cu ceilalți, este perseverent, așadar are șanse mai mari să aibă succese. La polul opus, copilul cu stimă de sine scăzută se teme de eșec, nu are încredere în sine, se desconsideră, tinde să fie mai critic și crede deseori că este vina lui când ceva nu merge bine.
Ajusi in cabinetul psihologului, asteptati-va ca acesta sa puna o serie de întrbări i să aplice teste psihologice pentru a lămuri o serie de aspecte care il vor ajuta să stabileasca conduita cea mai adecvata pentru copil si familie. Exemple de informatii necesare pentru a stabili cauzele comportamentelor inadecvate ale copilului si conduita terapeutica.
Temperamentul copilului: are un rol important în exprimarea emoțiilor, deoarece scade sau crește intensitatea lor. Nu este ceva ce poate fi modificat, este înnăscut, este pur și simplu felul de a fi al copilului
Personalitatea copilului: se construiește prin relaționarea cu alte persoane întreaga viață, cel mic învățând mereu ce are de făcut, modificându-și și adaptându-și continuu comportamentul, în funcție de experiențele trăite și de interacțiunea cu cei din jur.
Tipul de familie in care trăiește copilul:
Familia în care locuiesc împreună copii, părinţi, bunici, mătuşi etc. copilul are în preajmă multe modele de la care poate învăța sau dimpotrivă îl pot deruta pe copil dacă sunt total diferite.
Familia cu un singur părinte părintele unic preia şi rolul celuilalt părinte – apare posibilitatea ca părintele să îşi schimbe comportamentul. Ex: mama să devină mai autoritară sau tatăl mai afectuos;
Numărul de copii din familie: copilul singur la părinți poate avea dificultăți în împărți lucrurile cu ceilalți sau e posibil să nu știe să cedeze aşteptărilor şi dorinţelor celorlalţi, deoarece nu a exersat aceste abilități cu un/o frate/soră. Familia cu doi copii poate apărea competiția (mai ales dacă sunt apropiați ca vârstă), aceasta nefiind neapărat dăunătoare, deoarece îi motivează pe copii să își îndeplinească sarcinile cât mai bine pentru a ieși în evidență și a fi apreciați de către adulți;
– poate apărea rivalitate între frați pentru a beneficia de atenție din partea adulților;
– unul sau ambii copii pot crede că adulții ”îl iubesc mai mult pe celălalt” și că îi oferă mai multă afecțiune sau mai multe jucării, bani etc.
Familia cu trei sau mai mulţi copii: poţi întâlni situaţia în care fratele mai mare să preia rolul de părinte, indicânduţi cum să procedezi sau urmărindu-te. În cazul familiilor cu trei copii, copilul mijlociu se poate simţi neglijat.
Relațiile din cadrul familiei influenţează modul de dezvoltare al copilului. Într-un fel creşte un copil dacă în familie există respect, înţelegere, iubire, încredere şi altfel cel care trăieşte în tensiune, certuri, spaime, umilire, neacceptare, neîncredere
Momente dificile în familie: în viața familiei pot exista și momente de criză, conflicte, perioade dificile. Unul dintre evenimentele dificile pe care le poate trăi copilul este divorțul părinților. Divorțul părinților afectează în general foarte mult copiii, deoarece uneori se întâmplă ca renunțarea la rolul de soț să implice și renunțarea la rolul de părinte. Copilul cu părinți divorțați poate întâmpina dificultăți de adaptare la grădiniță/școală, poate trăi diferite spaime, schimbări emoționale, poate avea tendința de izolare, agresivitate sau violență. El îşi dă seama de reacțiile și atitudinea părinților divorțați unul față de altul, descoperă și simte foarte clar dacă relaţia lor nu e bună.
Moartea unui membru al familiei:Când unul dintre membri familiei moare, în familie se instalează o situaţie extrem de dificilă şi foarte greu de suportat. Copilul simte pierderea şi durerea, dar, spre deosebire de adult, îşi explică în mod diferit ce s-a întâmplat, în funcţie de ceea ce ştie şi înţelege.
În general, copilul nu pricepe corect ideea de moarte şi are un alt mod de a o privi: ori nu-l îngrijorează foarte tare, ori îl înspăimântă foarte tare.
Moartea cuiva din familie poate să-i provoace copilului: comportamente de copil mai mic decât cei de vârsta lui, nelinişte, spaimă, supărare, frica de abandonar, iritabilitate crescută, agresivitate, tulburări de somn, ticuri nervoase, dureri de cap, dureri de burtă, sensibilitate emoţională ridicată (trece de la o stare la alta, e trist, speriat, înfricoşat), adaptabilitate scăzută (nu se mai descurcă, mai ales în situaţii noi), dezinteres faţă de activităţile altădată plăcute (nu-i mai plac activităţile care-l bucurau), evitarea întâlnirii cu alţi copii sau adulţi.
De asemeni, psihologul va cere lămuriri despre:
- Stilul educativ al părinților: părinți pot fi:indulgenţi, autoritari, protectori, indiferenţi sau democratici.
- Felul în care membrii familiei comunică.
Deşi nu ne dăm seama de multe ori, comunicarea eficientă presupune atât calităţi de exprimare, cât şi capacitatea de a asculta. Atitudinea este nepotrivită și trebuie schimbată dacă: în discuţii, eşti convins că numai tu ai dreptate şi vrei întotdeauna să dovedeşti asta, te simţi victimă de foarte multe ori şi cei din jur ţi se par egoişti, în cazul problemelor, crezi că tu nu ai contribuit cu nimic, că nu ai nicio vină, nu suporţi să auzi nicio critică la adresa ta şi te aperi mereu, aştepţi tratament special și te înfurii foarte tare când nu obţii ceva, îţi oferi mereu ajutorul, chiar dacă nu e nevoie.
Ocupația psiholog presupune cunoașterea unor reguli generale privind respectarea drepturilor copiilor. Drepturile copilului sunt foarte importante şi trebuie respectate întotdeauna.
Psihologul verifică orice semn ce îi trezește suspiciuni legate de o situație de abuz asupra copilului și semne de violență în familie.
Abuzul prin neglijare: presupune ca părinții sau persoanele responsabile pentru copil să nu îi satisfac acestuia nevoile de bază (fiziologice – somn,hrană, igienă, de siguranță etc.) și să nu îl îngrijeasc corespunzător.
Abuzul de natură fizică este cel mai ușor de observat și presupune următoarele: comportamente ale adultului: bătaia sau bruscarea de orice natură, trasul de urechi sau de păr, smucirea sau zgâlțâirea copilului, rănirea copiilor prin folosirea obiectelor cu scopul de a-i pedepsi (curea, băț, linie, palmă, carte, etc.).
Abuzul de natură emoțională este lipsa de dragoste şi afecţiune faţă de copil.
Abuzul de natură sexuală – este o formă de abuz asupra copiilor în care un adult sau un copil mai mare forțează un alt copil în scopul obținerii unei stimulări de natură sexuală.
La ce să te aștepți de la un psiholog bun profesionist: să îți arate că îi face plăcere să lucreze cu copilul tău și că problemele care apar nu influențează relația ta cu copilul. Nu discută doar despre probleme sau situațiile dificile, ci și despre realizările copilului.
Nu se lasă afectat de situațiile în care părinții sunt supărați sau nervoși, dacă nu au legătură cu conduita psihoterapeutică. Nu ia decizii în locul părinţilor, nu le dă sfaturi referitor la viața personală dacă nu are legătură cu situația copilului. Se informează asupra valorilor, principiilor și stilului de viață din familia copilului, respecă valorile și principiile familiei. În situația în care nu este de acord cu modul în care alegi să îți educi copiii, își exprimă părerea şi să o argumentează, conform cunoștințelor acumulate pe parcursul formării sale profesionale, dar decizia e luată de părinți și trebuie respecată (mai puțin cazul în care se încalcă drepturile copilului).
Chiar dacă părinții se împrietenesc cu psihologul și vor avea o relație bună, există o relație contractuală de tip angajat-angajator, așa că trebuie să respecte limitele impuse de contract și de codul deontologic.
Un psiholog bun profesionist va folosi diverse strategii de rezolvare a problemelor. Copilul, terapeutul şi părintele vor lucra împreună pentru schimbarea gândurilor disfuncţionaleale copilului şi înlocuirea lor cu unele mai funcţionale şi adaptative.
Consilierea psihologica și psihoterapia copiilor presupune acordarea asistenței prin metode și mijloace specifice vârstei, în caz de: prevenire și rezolvare a unor stări de disfunctionalitate de natura emotională, cognitivă și/sau comportamentală provocate de situații stresante sau alți factori care împiedică dezvoltarea normală și dezvoltare personală în scopul autocunoașterii și țmbunătățirii acelor aspecte ale personalității care permit adaptarea optimă la solicitarile din mediu, astfel încât copilul să obțină performanțe crescute.
Exemple de terapii:
- Terapia cognitiv-comportamentală pentru copii şi adolescenţi caută să-i ajute pe micii clienţi să treacă peste perioadele dificile din viaţa lor, să se dezvolte sănătos din punct de vedere emoţional, să relaţioneze mai bine cu cei din jur şi să aplice învăţăturile din cadrul terapiei în alte aspecte din viaţa lor, ori de câte ori au nevoie, chiar şi după terminarea întregii terapii.
- Terapie prin joc. Jocul permite copiilor sa isi transfere temerile, emotiile, fanteziile, visele si sentimentele de culpabilitate asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. Dezvoltă: personalitatea , vocabularul și abilitatea de a comunica, capacitatea de integrare și adaptare la grup, stima de sine și creativitatea copilului.
- Terapia Points of You: acesta este un instrument care ne permire să ne întâlnim cu noi înșine și cu alții, să luăm o pauză de la cursa vieții, să gândim și să simțim, să punem întrebări, să schimbăm, măcar pentru un moment, punctul nostru de vedere și să privim în interiorul nostru.
Uneori părinţii vor avea şi ei nevoie de sugestii, sfaturi, şi chiar şi de training parental pentru probleme specifice
Cum ar trebui ales psihologul?
Asigurați-vă că terapeutul ales este acreditat în cele mai actuale tipuri de psihoterapie validate ştiinţific, cum ar fi psihoterapia cognitiv-comportamentală şi psihoterapia interpersonală.
Puteți alege dintre psihologi clinicieni, în funcție de experiența lor în folosirea metodelor validate științific. Interesați-vă cu atenție ce fel de terapie oferă un profesionist înainte de a stabili prima întâlnire de evaluare cu el. Asiguraţi-vă că persoana pe care o alegeţi are atestat de ”psiholog cu drept de liberă practică”, Atestatele de liberă practică sunt eliberate de Colegiul de specialitate. Psihologii clinicieni de copii tratează copiii care au simptome psihologice importante care îi împiedică să trăiască o viaţă fericită şi de succes, este important să-l întrebaţi pe psihologul clinician în ce măsură folosește metodele validate ştiinţific, deoarece acestea pot varia de la un psiholog la altul.
La ce sa te astepti pentru copil.
- Să aiba o relaţie bazată pe afecţiune şi empatie cu copilul:
- Să accepte felul de a fi al copilului, să considere totdeauna că este o persoană valoroasă, indiferent de modul în care se comportă. Știe să facă diferența între a accepta copilul și a accepta comportamentul acestuia, care uneori poate fi nepotrivit. Arătă copilului că e o persoană valoroasă, îl ajută să se dezvolte, să fie creativ.
- Se poartă întotdeauna frumos cu copilul, nu îl amenință, nu ţipă la el, nu îl critică şi nu îl bruschează, îi vorbeşte frumos, îi explică ce a greşit şi ce are de făcut pentru a obţine mult mai uşor rezultatele dorite. Încurajează mereu copilul în tot ceea ce face, îi arată că are încredere în el îl laudă atunci când înregistrează progrese.
