Anxietatea este o stare emoțională manifestată printr-o frică puternică, dinscomfort emoțional și teamă iar astfel, anxietatea de separare devine frica imensă a copiilor de a fi despărțiți de către persoanele dragi din viața lor.
I. Ce presupune mai exact anxietatea de separare?
Anxietatea de separare este o problemă care apare în momentul în care copilul este separat de părinți, bunici, educatori sau persoanele apropiate, fie chiar și pentru perioade scurte de timp (exemple: când părinții pleacă la serviciu/la magazin sau când copiii sunt lăsați la grădiniță).
Această manifestare este normală mai ales pentru primii ani de viață ai copilului, afectându-i în general pe micuții cu vârste cuprinse între 6 luni până la 3-4 ani. Vorbim despre o perioadă în care atașamentul emoțional pentru părinți și apropiați este foarte mare, copilul simțind nevoia continuă de o prezență adultă în viața sa. Cu toate acestea, această anxietate se poate manifesta chiar și în perioada adolescentină sau adultă, când persoanele prezintă dificultăți de a călători sau de a lipsi anumite perioade de acasă. În cazul anxietății de separare la adolescenți și adulți, trebuie să recurgem la intervenția unui specialist pentru a o trata.
II. Cum îi poate afecta pe COPII anxietatea de separare?
Anxietatea de separare aduce în viața copilului o frică excesivă, marcată de stresul de a face față de unii singuri unor situații simple (exemplu: plimbatul în parc), până la cele mai complexe (exemplu: sarcinile pentru școală). Când separarea se produce, copiii devin triști, nu vor să se concentreze pe activitățile lor și nici măcar să se joace cu alte persoane. De asemenea, aceștia încep să aibă temeri că ceva rău li se va întâmpla persoanelor apropiate. Această stare aduce efecte negative care afectează aria socială și emoțională, precum și dezvoltarea individuală.
Copiii care suferă de această anxietate pot refuza comunicarea cu alte persoane, se izolează și devin dependenți de cei apropiați din jurul lor. De asemenea, devin timizi, sfioși și nepăsători față de persoanele străine. Refuzând să fie despărțiți de persoanele dragi, apar carențe în ceea ce privește educația lor, deoarece aceștia nu acceptă să meargă la școală sau la grădiniță. Există și cazuri în care anxietatea este dusă la extrem, putând apărea simptome de rău manifestate prin greață, transpirarea palmelor sau dureri de cap. Copiii sunt mai predispuși să dezvolte anxietatea de separare, dacă sunt răsfățați excesiv, nu învață să fie independenți sau unul dintre părinți este hiper-protectiv.
III. Cum îi poate afecta pe ADULȚI anxietatea de separare a copiilor lor?
Această manifestare poate fi una supărătoare pentru că aparținătorii nu pot desfășura și alte activități în afara celor care implică îngrijirea copilului. Se întâmplă frecvent ca în situațiile în care adultul dorește să lucreze, să plece de acasă sau să facă alte activități care nu îl implică pe cel mic, copilul să aibă propriul mod de a reacționa, opunându-se vehement separării de adult prin plâns și țipat. În aceste situații, adultul este afectat pentru că începe să se simtă neputincios, agitat și confuz. În el se dă o adevărată luptă între a-și continua activitățile, ignorând rugămințile copilului și a da frâu acestor cereri. Dacă își va continua activitățile, va reuși de exemplu să facă față exigențelor de la locul de muncă, dar va afecta copilul emoțional. Dacă își va mulțumi copilul și va rămâne aproape de el, cel mic va rata o zi de grădiniță iar părintele nu își va putea termina niciodată treaba. Trebuie să fim atenți pentru că pe fondul acestei anxietăți de separare a copilului, se pot naște conflicte între partenerii de cuplu.
IV. Ce este cu adevărat de făcut?
Cel mai important sfat ar fi să practicați separarea. Lăsați-l pe cel mic singur pentru perioade scurte de timp sau în compania unor persoane nu foarte apropiate. Aveți grijă ca pentru început, timpul de separare să nu depășească o oră. Spuneți-i micuțului exact cât veți lipsi și încurați-l să fie cuminte și vesel. Declarați-vă dragostea pentru el și aveți grijă ca plecarea voastră să fie una cât mai firească. Asigurați-l că vă veți întoarce și că îi veți aduce o surpriză dacă nu va plânge și va țipa. O idee bună ar fi și să dezvoltați un « ritual de plecare » ce poate implica o îmbrățișare sau un pupic pe fruntea copilului de fiecare dată când plecați.
În timp, măriți puțin câte puțin perioada de separare (de la o oră, până la două, trei ș.m.d) până când acesta învață să își controleze emoțiile, să fie independent și receptiv la activitățile pe care le are de făcut.
Părinții și cei apropiați din viața copilului au datoria de a fi mereu relaxați, iubitori și doritori de a-l ajuta pe cel mic să își exprime sentimentele și nevoile emoționale. Doar așa, cei mici vor putea depăși episoadele de anxietate de separare, îmbrățisând viața și frumusețile sale.
Psiholog clinician Raluca Tita
