„Elevii de nota 7-8 ajung manageri sau antreprenori, iar cei de 10 ajung buni specialişti care lucrează pentru ei”. Adeseori îi întreb pe părinți cum și-ar dori să fie copiii lor atunci când vor fi mari. Răspunsurile se încadrează aproape invariabil în gama: „descurcăreț”, „hotărât”, „independent”, „sigur pe el”.
Cum se explică faptul că unii care dovedeau în copilărie o inteligenţă vie şi promiteau foarte mult, au eşuat până la urmă în mediocritate, iar alţii, care nu se distingeau prin nimic deosebit, au reuşit în viaţă?
Adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul emoţional. „Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa sentimentelor asupra inteligenţei”, ne asigură Daniel Goleman în cartea sa celebră deja în Statele Unite ale Americii, „Emotional Intelligence”.
Inteligenţa emoţională este capacitatea de a simţi, de a înţelege şi de a aplica efectiv puterea şi acuitatea emoţiilor ca o sursă de energie umană, informaţie, conectare şi influenţă.
O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii: identificarea emoţiilor, înţelegerea emoţiilor, reglarea emoţiilor şi folosirea emoţiilor.
Iată un exemplu dat de Robert Stenberg, care ilustrează diferenţa dintre intelect şi inteligenţa emoţională: Doi copii se plimbau printr-o pădure. Unul din ei era foarte bun la învăţătură, premiant, foarte apreciat de adulţi (IQ). Celălalt era un şmecheraş, slab la învăţătură, dar foarte descurcăreţ în viaţa de zi cu zi (una din caracteristicile persoanelor inteligente emoţional). Celor doi copii le iese un urs în faţă. Primul face repede nişte calcule şi ajunge dezamăgit la concluzia că nu poate scăpa cu fuga din faţa ursului. Celălalt, foarte calm, se apleacă, îşi verifică pantofii şi îşi strânge mai bine şireturile. Primul, foarte trist, îi spune că a facut calcule şi nu au nici o şansă să scape de urs dacă o iau la fugă. Cel de-al doilea îi răspunde, cu acelaşi calm: „Te-nşeli! Tot ce trebuie să fac este să fiu cu un pas înaintea ta.” (păstrarea calmului şi mintea limpede în situaţii critice, sunt alte două caracteristici ale persoanelor inteligente emoţional).
Cei mai valoroşi cercetători nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau însă persoane foarte echilibrate din punct de vedere emoţional, capabile să facă faţă cu succes momentelor de criză.
COPIII ŞI EMOŢIILE
Să învăţăm despre emoţii.
Cunoștințele despre emoții îţi vor fi de folos în meseria ta, pentru că vei înţelege ceea ce simte copilul, îl vei ajuta să-și exprime stările și emoțiile şi să le înțeleagă pe ale celorlalți, pentru a se adapta la situațiile din viața lui.
Ca adult, poți să ghidezi copilul, să îi oferi ajutor pentru a putea să înțeleagă ceea ce simte (prin emoțiile pe care le comunici și le exprimi față de el, prin modul în care răspunzi la emoțiile lui). Treptat, copilul va prelua controlul asupra propriilor emoții, adică va ști cum să le facă față și să nu se lase copleșit de intensitatea lor.
CE SUNT EMOȚIILE?
Emoțiile sunt reacții afective la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Noi, oamenii, trăim mereu emoții și starea noastră variază în funcție de modul în care interpretăm diferite evenimente. De regulă, oamenii îşi arată emoţiile: râd sau zâmbesc când sunt bucuroşi, plâng când sunt supăraţi. Nu toţi oamenii simt la fel în aceeaşi situaţie.
Emoții pozitive: fericire, liniște, mulțumire,relaxare, mândrie.
Când evenimentele și situațiile din jurul nostru nu sunt ceea ce ne dorim sau chiar sunt opuse așteptărilor noastre, trăim emoții negative: tristețe, supărare, frică, teamă, nemulțumire, îngrijorare, vinovăție, rușine, e necesar să clarificăm miturile despre emoții, deoarece le putem transmite copiilor idei greșite despre emoții.
Există un mod corect de a simți.
Fals: nu există un mod corect sau incorect de a simți. Emoțiile ne spun cum ne simțim într-o anumită împrejurare. Persoane diferite pot simți emoții diferite în aceeași situație sau, chiar dacă simt aceeași emoție, este posibil să o simtă la intensități diferite.
Dacă îi las pe ceilalți să-mi vadă emoțiile înseamnă ca sunt slab.
Fals: exprimarea emoțiilor reprezintă un semn de sănătate psihică.
Dacă nu îmi manifest emoțiile negative atunci acestea vor fi din ce în ce mai puternice și mai greu de controlat.
Fals: emoțiile nu cresc în intensitate la nesfârșit, nici chiar cele negative, la un moment dat rămân la fel sau scad la o intensitate mai mică.
Emoțiile negative sunt rele și distructive.
Fals: nu există emoții bune sau rele. Emoţiile sunt fireşti, indiferent dacă sunt pozitive sau negative, doar modul în care se manifestă emoţiile, comportamentele care rezultă din ele pot fi nepotrivite: agresivitatea manifestată în cazul furiei, consumul de alcool ca urmare a unei tristeți sau depresii.
Toate emoțiile apar spontan, fără motiv.
Fals: emoțiile apar cu un motiv, sunt o reacţie la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și au rolul de a ne informa cum ne simțim.
Emoțiile negative sunt de nesuportat.
Fals: chiar dacă unele emoții sunt mai greu de suportat, oamenii pot învăța să le tolereze și să le depășească. Pentru a suporta mai uşor emoţiile, e bine să schimbi modul în care interpretezi situaţia supărătoare.
Unele emoții sunt stupide și fără rost.
Fals: nu există emoţii bune şi emoţii rele. Emoțiile ne ajută să ne dăm seama ce ne place și ce nu, ne ajută să comunicăm cu ceilalți, ne ajută să ne mobilizăm în situații de criză.
Emoțiile negative trebuie ignorate deoarece nu sunt importante.
Fals: emoțiile negative au importanța lor deoarece ne comunică ceva despre noi, ne avertizează asupra unui pericol sau asupra unor efecte nedorite. Dacă le ignorăm, nu vor dispărea. E important să ne recunoaştem emoţiile şi să controlăm modul în care le manifestăm.
Dacă am emoții negative înseamnă că este ceva în neregulă cu mine.
Fals: în situații negative e normal să avem emoții negative, nu este nimic în neregulă cu noi. De exemplu: dacă moare o rudă, este firesc să fim triști și supărați, tristețea are rolul ei în perioada de doliu după despărțirea de o persoană dragă.
