Integrarea copiilor cu tulburări din spectrul autist în mediul şcolar din România reprezintă o problemă de actualitate cu care se confruntă tot mai mulţi actori din societatea noastră: părinţi, profesori, elevi, autorităţi, ONG-uri şi nu în ultimul rând copiii care au TSA (tulburări din spectrul autist).
Ca terapeut specializat în tratarea copiilor cu autism, îmi este frecvent adresată următoarea întrebare: “Ar putea copilul meu deveni elev într-o școală normală?”.
De fiecare data când aud această întrebare îi felicit pe părinți pentru că au această inițiativă, însă nu apuc niciodată să îmi termin bine fraza căci deja îi pot simți nesiguri legat această decizie.
Cei mai mulți părinți au temeri legate de reticența cadrelor didactice sau disprețul provenit din partea părinților și copiilor tipici. Există părinți cărora reprezentanții școlilor le pun des întrebările : « Dar nu mai bine îl duceți la o școală specială ? », « Nu vedeți că copilul dumneavoastră nu poate face față programei?», « Vă doriți să îi deranjați pe ceilalți copii ? » etc. Aceste presiuni descurajează părinții și îi impiedică pe copiii cu TSA să beneficieze de drepturile lor.
Trebuie în primul rând să ne schimbăm mentalitățile și să înțelegem că trăim într-o țară democratică. Statul, prin instituţiile sale publice, trebuie să le ofere copiilor educaţia de care au nevoie, fără ca aceştia să fie îngrădiţi în vreun fel sau altul, fără a fi discriminaţi şi fără a li se omite nevoile specifice pe care le au. Accesul la şcoală şi la o sursă de educaţie de calitate reprezintă un pas important în integrarea lor în societate, în dezvoltarea şi stoparea afecţiunii de care aceştia suferă şi îi pregăteşte pentru a îmbrăţişa viaţa de adult, fără a mai fi dependenţi de cineva.
De-a lungul timpului, practica psihopedagogică a relevat principiul conform căruia este mai bine să greşeşti supraapreciând copilul cu dizabilități orientat iniţial spre învăţământul obişnuit, decât să subapreciezi capacitățile lui reale, orientându-l cu uşurinţă spre învăţământul special. Unele cercetări desfăşurate la nivel internaţional au dovedit că modelul social care urmăreşte integrarea în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi este mai eficient pe termen lung, chiar și decât cel medical. Cu alte cuvinte, trebuie să punem accentul pe reabilitarea persoanelor într-un mediu în care există persoane fără dizabilități, pentru ca acestea să ajungă cât mai aproape de normalitate.
Cu toate că nevoia integrării se face resimţită, se pare că cea mai mare parte a eforturilor de adaptare a copilului cu autism în învățământul obișnuit nu s-au dovedit pe deplin eficiente. Acest lucru se datorează faptului că încă nu a fost găsită soluţia care să reprezinte un succes în şcolarizarea copilului cu autism sau a copiilor cu dizabilităţi la modul general.
O realitate tristă demonstrează că în momentul actual aceşti copii sunt supuşi riscului marginalizării iar, dacă ne referim la cei care au fost diagnosticaţi cu o tulburare din spectrul autist sunt, cel mai adesea, izolaţi social. Nu există programe suficient de bine adaptate lucrului cu aceşti copii iar cadrele didactice nu sunt bine pregătite pentru a face faţă anumitor exigenţe care se impun. De asemenea, nu există un curriculum suficient de bine adaptat pentru posibilitățile lor. Aceștia sunt obligați, mai mult sau mai puțin, să învețe după aceeași programă a copiilor tipici. Aceste lucruri se întâmplă deoarece legislația din țara noastră este incompletă, greoaie, neputând a fi pusă cu ușurință în practică.
Părinții copiilor cu deficiențe se confruntă cu reticența cadrelor didactice, cu răutățile pe care ceilalți elevi le fac copiilor cu autism sau cu disprețul părinților copiilor tipici care consideră că acești copii trebuie obligați să învețe în învățământul special. Nimic mai greșit! Din păcate, datorită acestor fapte, cei mai mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități ușoare sau medii nici nu speră la posibilitatea de a-și înscrie copiii în învățământul de masă, chiar dacă acum organismele internaționale resping ideea ca persoanele cu dizabilități să fie separate de restul populației, atâta timp cât sunt respectate niște norme corecte în vederea incluziunii acestora.
Ce ar trebui să facem pentru ca copiii cu autism să poată învăța într-o școală obișnuită?
- Să fie încurajați să învețe de pe o programă adaptată nevoilor lor;
- Profesorii să fie instruiți în a face față nevoilor acestor copii, existând și personal specializat care să urmărească cazul mai îndeaproape;
- Părinții și copiii tipici să fie disponibili să îi accepte și să le ofere o șansă!
Părinții elevilor tipici nu realizează că a avea în clasă un copil cu autism sau cu alte dizabilități poate reprezenta și un avantaj pentru colectiv. Copiii pot devenii responsabili, toleranți, înțelepți, prietenoși, empatici și pot învăța să se comporte adecvat cu semenii lor. De asemenea, încă de la o vârstă fragedă pot afla ce înseamnă egalitatea, diversitatea și că toți avem nevoi diferite care ne fac deosebiți. În acest mod, are loc pregătirea pentru viaţa de adult într-o societate incluzivă şi oportunitatea de-aşi însuşi cunoştinţele dobândite şi practicate prin învăţarea altor persoane.
Dragi părinți, vă îndemn să sprijiniți, să acceptați și să acordați dreptul acestor copii de a avea o viață cât mai aproape de ideal pentru a construi o societate tolerantă, în care oamenii sunt dispuși să înțeleagă diversitatea, fără a discrimina.
Psiholog Raluca Tita
